Prima pagină | Cauciuc | Istoria cauciucului

Istoria cauciucului

Populaţia precolumbiană din America Centrală şi de Sud a folosit cauciucul, cu mult înaintea sosirii europenilor, pentru mingi, containere, încălţăminte şi impermeabilizare. Menţionat de către exploratorii spanioli şi portughezi în secolul 16, nu a stârnit interesul pâna nu a fost prezentat de către Charles de la Condamine şi François Fresneau în cadrul Academiei de Ştiinţă din Franţa în 1736-51. Încercări de utilizare în impermeabilizarea ţesăturilor au fost făcute înainte de 1800, dar aplicaţiile principale au fost ca şi bandaje elastice şi gumă de şters. Joseph Priestley este creditat cu descoperirea gumei de şters în 1770 de unde şi numele "rubber".

Prima fabrică de cauciuc a fost înfiinţată lângă Paris în 1803, iar prima fabrică din Anglia de către Thomas Hancock în 1820. Hancock introduce prima dată "masticarea" iar în 1835 Edwin Chaffee brevetează valţul şi calandrul.

În 1823 Charles Macintosh pune la punct procesul de impermeabilizare al ţesăturilor iar în 1839 Charles Goodyear descoperă vulcanizarea cu sulf, un proces care va revoluţiona această industrie. În a 2-a jumătate a secolului 19 cererea de cauciuc explodează odată cu izolaţia de cabluri electrice şi mai ales cu industria de anvelope.

În ciuda reglementărilor stricte din Brazilia, primele seminţe ale arborelui de cauciuc ajung în Anglia în 1876, de unde sunt trimise în Ceylon şi mai târziu în alte ţări din zona Asiei de Sud (Malaya, Java, Sumatra etc) punând bazele plantaţiilor moderne de cauciuc natural.
Pâna la Primul Război Mondial industria cauciucului se baza aproape exclusiv pe cel natural. În 1927 apare primul cauciuc sintetic, urmat în 1931 de cauciucul cloroprenic. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial savanţii germani reuşesc sinteza primului cauciuc butadien-stirenic, urmaţi aproape imediat de Statele Unite.

În prezent cauciucul sintetic reprezintă mai mult de 60% din producţia mondială. ( Varianta extinsă)

Cauciuc. Istoric ( 71 KB)

A se vedea şi...

Alte secţiuni relevante